în Transformare

Ai mei nu-mi spuneau niciodată nimic (1)

inner space 05

Nu știu cum se face că toate lucrurile importante le aflam de la copii și nu de la ai mei. De exemplu, că nu există Moș Crăciun. Cred că prima lovitură arhetipală în viața unui copil este descoperirea că nu există Moș Crăciun. Jur, e ieșirea din matrix! Într-o zi m-a informat prietenul și partenerul meu de joacă mai mic cu un an ce o să-i cumpere ai lui de Moș Crăciun. Eu o țineam pe a mea, că le aduce moșul pe coș noaptea, numai dacă dormi, că dacă nu dormi, nu intră, de-astea… până am mers cu el la mama. Mama a confirmat, prinsă cu mâța în sac. Și a râs. Pentru ea nu era mare chestie asta, dar pentru mine a căzut Universul! Cum să râzi, frate, când m-ai mințit toată viața? Eram supărată, firește, și am plâns. Pe lângă trădare și minciună, a mai fost și umilința faptului că prietenul meu mai mic a aflat și eu nu. El era mult mai avansat ca mine în cunoaștere oricum, ai lui nu-i ascundeau chestii cum îmi ascundeau mie ai mei. De exemplu, el avea pușculiță când eu nici nu aflasem de existența banilor. Am aflat direct de la vânzătoare, și ăla a fost un șoc major. În fine, leadership-ul meu în joaca cu frunze de-a aprozarul suferea crunte lovituri de imagine ori de câte ori prietenul meu afla chestii pe care eu nu le știam. Cum ar fi că există bani și că nu există Moș Crăciun. Astfel de informații sunt vitale în business, necesită o schimbare radicală de strategie.

Aveam boală pe ai mei. Tata mincinosul… Tata, cel care se deghizase ani de-a rândul în Moș Gerilă! Își punea cojocul invers și își lipea o vată la mustață. Avea școală în el, se hăhăia, se dădea bătrân. Dar proastele obiceiuri mor greu, și, după ce eu recitam poezia tremurândă toată și nemișcată ca bibeloul alb din sufragerie cu copilul care face pipi (ai mei chiar aveau un astfel de bibelou – nu mă întrebați de ce, e clar că nu înțelegem noi simbolistica greacă din tot comunismul), tata cerea o țuică gazdei. Și mamaia, în ciuda disperării de pe fața maică-mii (care era ingenioasă în a găsi noi locuri unde să ascundă țuica de tata), îi dădea de băut lui Moș Gerilă. Astfel i-a căzut lui Moș Gerilă mustața în țuică, iar eu, atât de dogmatizată eram, încât am crezut că e un truc al moșului. Că Moș Gerilă putea să-și dea jos mustața după bunul plac, că de-aia era Moș Gerilă, înțelegi? Eram credulă, ce să mai…

Ai mei nu-mi spuneau niciodată nimic, aflam totul empiric. De existența puței am aflat pipăind-o. Nu este o glumă. Pe la 6-7 ani, ne controlam. Adică mergeam în spatele casei și ne dădeam pantalonașii jos, și fete și băieți. Să vedem ce are fiecare, așa era onest. După care ne-am plictisit, erau aceleași chestii mereu. Când am auzit prima dată ”să-mi sugi pula!” eram clasa a doua și mă băteam cu un băiat. De fapt, îmi luam bătaie, deja nu mai puteam să bat băieți, erau ultimele mele încercări. Dar să știți, fetelor, că eu am stat acolo, pe baricade, și m-am bătut cu băieții până au început ei să se uite la sânii mei și nu la mine. Țin minte, am plâns atunci, nu de durere (chiar mi-o luasem grav), ci de ciudă că nu știam concret ce înseamnă. În plus, tata a râs când i-am povestit! Tata trădătorul…

Aveam un copil pe stradă care era vecin cu noi și în clasă cu mine, ăla mă șicana rău. Și pentru că eram credulă, dar mai ales pentru faptul că eu încă mai mergeam pe bicicletă Pegas de copii, în timp ce el mergea pe una de adulți. A râs atât de tare de mine, că nu m-am mai urcat niciodată pe o bicicletă, alta decât statică. Dar răzbunarea moarte n-are… De ziua armatei, când ne-am plimbat cu avionul de luptă, el a vomitat tot drumul, eu și prietenul meu mai mic nu aveam nimic și am făcut mișto tare de el. Ce, mă, nici cu avionul nu poți să mergi? Mai zi ceva acum, fraiere! Nu puteam să admit că-mi plăcea de el, era tare drăguț. Dar era și foarte răutăcios și nu puteam să-l prind. Nu că aș fi fost eu vreo flegmatică, dar chiar fugea foarte repede. Adică îmi făcea ceva nasol și fugea. Era cel mai nebun copil din clasă, a plecat din a doua, ai lui s-au mutat în alt oraș. Mergeam de mână la școală, până m-am prins eu că-mi strică reputația. Și acum mie îmi plac băieții răi, doar să se abțină să înfunde pușcaria. Totul până la procedură…

Fotografie: (c) Dan Pierșinaru