în Esență

U

Dan Piersinaru b-w (9)

El este seducția supremă, decadența. Mai dulce decât dragostea, mai tare decât sexul, mai fierbinte ca răzbunarea. El are cale liberă în mintea ta și de acolo îți contaminează sufletul întreg. Este acea cremă din otrăvuri fine care intră în piele instant și îți face plăcere că nu te murdărește când te hidratează. El este singurul lucru care îți dă viteză când te îndepărtezi de tine. Este dumnezeul bețivilor, acel rege roman extrem de curat și după ce fute fără preferințe. El nu e fratele speranței, este peștele ei. Speranța vorbește fără ea la un pahar de bârfă cu karma, promite multe: când zaci în nefericire, speranța promite că vor veni zile senine; când cauți, speranța promite că îți va da ceva de iubit. El nu promite nimic, tu te promiți promiscuității lui. El se instaurează pe acel ”Eu vreau” pe care l-ai ascuns și de care nu mai știi nimic. Este locul în care ești în exil, departe de propria viață. Maestrul iluziilor. Este tot ce ești când nu ești acolo. Este cel mai tare prizonierat din toate timpurile, singurul loc care se destramă cu tot cu propria ta piele, singurul pe care nu îl poți distruge decât dacă ești dispus să mori puțin.

sunt în simplificare
îmi albăstresc ochii cumplit 
și mă scot din pieile colorate
care râd
crezând că sunt doar o piele neagră
de râsul pieilor am ajuns

Când recunoști că te-ai înșelat cad ziduri și te trezești în pustiu. Începi să sfărâmi în picioare siliciul mișcător pe care obișnuiai să-l confunzi cu aur. Săratul din gură devine amar și ai vise din ce în ce mai rele. Tăcerea te poate duce în orice spital de nebuni, căci mintea ta e străină bine de tine. Îți sunt alături doar inși prea ocupați să te înțeleagă, restul te trădează. Nu știi care dintre ei sunt mai buni, cei care te neagă sau cei care te trădează. Răsăritul pare doar un apus care întârzie multe ore zilnic. Nu înțelegi de unde vii și încotro te vei duce, habar n-ai cine ești și cui îi spuneai Eu atât de des până atunci. Viața ta pare condusă de un rege beat care le spune tuturor că e arlechin și nu poți să nu-i dai dreptate: un rege beat e un arlechin.

niciun foc nu ardea ca apusul
că-n plină zi eu vedeam asfinţitul
orice statuie de sfânt îmi cădea la picioare
orice minciună mă stropea cu lături
porcii îmi provocau asfinţitul

Când te afunzi total în deznădejde, când renunți, când te lași pradă acelei vulnerabilități necunoscute, vine. Vine cu sentimentul copleșitor al unei iubiri infinite. O bucurie plenară în fața nobleții pe care o cunoști abia acum și pe care ai confundat-o vieți de-a rândul cu un băștinaș sterp, ultimul din neamul lui de sânge. Te cuprind sentimente despre care ai citit poate în cărțile celor care ți se păreau prea idealiști, plecați de pe lumea asta, puturoși sau nebuni. Acum le poți da nume: venerație și recunoștință. Lumina zilei devine bucurie, bucuria e noua ta forță de viață. Nu te mai vinzi iluziilor pentru că știi mai bine. Nu te mai interesează dumnezeul lor, dumnezeul imediat, dumnezeul cristalizat, dumnezeul bețivilor, dumnezeul dogmelor. Nu mai ești nici prizonier, nici evadat. Ești liber să ai cea mai importantă întâlnire din viața ta, întâlnirea cu Adevărul. Zilnic.

azi Te întâlnesc la mine
la jumătatea dintre noi
la mine-Eu
în Eul meu cel mai din mine
Eul meu se lasă azi ofrandă Ție

Fotografie: (c) Dan Piersinaru