în Transformare

Șah și scrabble

F1010031

Am învăţat să joc şah şi scrabble de mică. Scrabble am învățat de la tata, șah de la verișoara mea cu doi ani mai mică. În jocul de şah noi, cu mintea noastră de atunci, evitasem cele mai importante lucruri: șahul și matul. În telefonul fără fir dintre copii, chiar șahul și matul ajunseseră să fie eradicate din joc. Regele putea fi luat ca oricare altă piesă, jocul continua și fără el. Nouă ne plăcea cel mai mult regina, pentru că era mai flexibilă și făcea chestii faine. Regele era destul de trist, noi nu înțelegeam cum a ajuns ăsta rege, dacă nici nu se mișcă cum trebuie. Nu există meritocrație în jocul de șah, e clar. În jocul nostru liber câştiga cine rămânea cu piese pe tablă la sfârșit. Impropriu spus ”sfârșit”, jocul se continua adesea până când ne plictiseam noi de el, sfârșitul fiind puţin probabil.

La un moment dat a văzut şi tata ce jucăm noi şi a început să râdă. Ne-a explicat atunci cum e cu şahul şi cu matul, iar mie mi-a pus în braţe o carte de tehnică de şah scrisă de Elisabeta Polihroniade. Mie nu mi-a mai plăcut şahul din acel moment, bașca nici numele acestei doamne. Mi se părea nedrept ca întreg jocul, cu atâtea piese valoroase, să se învârtă în jurul unei singure piese puturoase și de neînțeles. Şi poate cea mai mare disonanţă creată în sufletul meu de copil era însăşi ideea de strategie, căci ea presupunea și încărca mult lucrurile. Teoretic era un joc, practic era un război. Da, chiar asta este strategia, o lungă serie de presupuneri care, urmate de acțiuni relevante, duc la eliminarea adversarului. În limbaj curent denumirea se poate ascunde în multe altele: anticipare, proiecție, prognoză, previziune etc. însă, dacă studiezi îndelung gândurile, nu e greșit să te gândești la asta ca la o predefinire, pentru că tu aduci, în sfera gândirii, o posibilitate din viitor pe care încerci să o încarnezi în prezent. Nu o dată s-a discutat despre profeția autorealizatoare sau de cum îți poți programa gândirea într-un anumit mod. Să spunem doar că modul în care îți programezi gândirea în jocul de șah este să forțezi, înjosești și chiar să elimini adversarul. Iar tu, ca jucător, te transpui într-o ipostază viitoare care nu îți aparţine (căci viitorul nu aparține nimănui), iei de acolo câteva posibilităţi şi îţi faci jocul astfel încât să valorifici efectele dezirabile şi să le minimizezi pe cele nedezirabile. Încerci să estimezi mişcările partenerului tău special pentru a-l minimiza, chiar dacă el nu a făcut încă aceste mişcări și este alegerea lui dacă le va face sau nu. În jocul de șah se evită complet liberul arbitru al participanților, cele mai importante sunt strategia și miza. Miza este mereu forțarea adversarului să capituleze, iar aceasta din urmă este mereu, într-un mod inexplicabil, câștigul tău. Eu nu am înțeles de copil educarea unei minți în binar și grotesc în scopuri războinice și, spre binele meu (ținând cont de personalitatea mea), am și refuzat-o.

Mult mai mult mi-a plăcut jocul de scrabble. În jocul de scrabble, spre deosebire de jocul de şah, chiar dacă aparent este tot un joc cu miză, tu ai voie să construieşti doar legându-te de ceea ce a construit partenerul tău. Nu ai voie să iei şi să distrugi, cu atât mai puţin să presupui, tu doar adaugi şi legi de ceva existent. Modul în care adaugi şi legi cuvintele de literele existente pe tablă îţi aduce puncte. Jucam scrabble cu tatăl meu cu orele şi, pentru că eram copil, aveam permisiunea să joc cu dicţionarele pe masă. Există dicţionare speciale de scrabble, cu cuvinte de două, trei sau patru litere, cuvinte foarte puţin ştiute sau comune. Era fascinant. De fiecare dată ieşea altceva, o altă lume, o altă construcţie. Nici nu mai conta cine câştigă, am câştigat şi eu de câteva ori, dar simpla esenţă a co-creaţiei îmi creştea inima. În scrabble tu poţi crea bazându-te doar pe ceva existent. Nu știi ce litere vei extrage, cu ce vei scrie, nici de ce te vei lega pentru cuvintele tale, ca în viață. Însă nu ai voie să distrugi sau să îți atribui lucrurile pe care alții le-au făcut, nu ai cum. Ai voie doar să construiești sau să zici pas. Nu există o strategie de distrugere sau de înjosire a partenerului prin forțare. Când unul dintre noi punea toate cele 7 litere pe tablă (bingo sau scrabble), aplaudam. După orice joc de scrabble, eram cel mai fericit copil și abia așteptam să mai joc unul.

Atunci am învățat niște jocuri, astăzi ele sunt în mine și lucrează la propria devenire. Le rejoc, dar nu pe o tablă, ci în viața mea de zi cu zi. Ce joc eu mai mult acum, în viaţa mea de adult, şah sau scrabble? Mă uit în jurul meu și observ că marea majoritate a oamenilor joacă șah în viața obișnuită. Este surprinzător modul în care întreaga viaţă, cu atâtea piese folositoare, se învârte adesea în jurul regelui leneş și inflexibil (sistemul politic), care se mişcă cu paşi incrementali, fără salturi de zbor, în ciuda faptului că acesta iroseşte pe nedrept alte piese nevalorificate; se învârte în jurul mizei (banilor), a scopului final. Se învârte în jurul unei strategii care nu tine cont de liberul arbitru al altora, presupunând că propria supraviețuire este despre condiționarea și eliminarea adversarului, oricare ar fi el. Se învârte în jurul înjosirii celuilalt. Se învârte în jurul egoismului – doar eu, eu să rămân. Eu refuz să fac asta, refuz să joc șah. Societatea actuală nu are nevoie de un alt joc de șah, ci de un scrabble deschis tuturor. Nu-mi plac șahiștii. Oamenii au nevoie de co-creatori, nu de adversari. Și pentru asta trebuie să se poată lua regele ăla de pe tablă.

Fotografie: (c) Dan Piersinaru