în Transformare

226

dp manusa

„Aaa, aicea e frig! Și sunt fluctuații, ieri nu mai puteai de cald, azi mergi cu puloverul pe tine. Nici nu știi cum să te mai îmbraci. Nu e ca la noi. […] Păi, știi cum e, la noi să fie bine, că în rest, nu mai contează… Da, tăticule. […] Noi? Dar noi nu avem probleme de-astea! Dar nu se pune problema! Nici vorbă de așa ceva! Ce, noi nu avem familie, nu avem la cine să apelăm, suntem chiar așa, ai nimănui? Doamne ferește! Nu, tăticule, dar nici nu se pune problema. Dacă ar fi ceva… dar nu avem probleme din astea. Ne descurcăm! Ce, chiar așa să fim și noi… Păi, cum? Nu, tăticule, stați liniștiți. […] Păi așteptăm și noi să îi facă lui Andrei contract nedeterminat, că acum este în perioada de probă, și pe urmă om vedea ce om mai face. Suntem bine. Așteptăm să vedem și cu copilul soției domnului procuror, că se plimbă prin toate spitalele, săracii. I-au găsit nu știu ce malformație și au aranjat să intre în operație imediat după naștere. Și nu sunt niște oameni care să zici că nu-și permit, nu se pune problema, au foarte mulți bani, dar nu au ce să-i facă… Știi cum e, numai copii să nu faci zilele astea, că nu știi niciodată!”

Uite așa, înțeleaptă, sigură pe sine, firavă, modern îmbrăcată, a coborât din 226 cu telefonul la ureche o domnișoară care se descurcă în viață și nu are probleme. Nu are probleme dacă vrea să trăiască toată viața ei așa, după regulile pline de povețe ale unei lumi decăzute pe care le poartă în gândirea ei. Căci dacă va vrea vreodată să devină un om liber, cu adevărat liber, un om dezbrăcat de patternurile sociale vechi din corpul lui eteric, munca va fi titanică și neplătită. Căci dacă va vrea vreodată să fie ea, ea însăși cu adevărat, să vorbească ea la acel telefon și nu toți străbunii ei prin ea, atunci va trebui să ceară ajutorul… clar nu de la familie! Tăticule, călduros și grijuliu cum ești tu, ai reușit să-l faci pe acest tânăr să devină complet orb când privește viața, să absoarbă ca un burete, prin porii pielii, tot ce-i junk food din rândul lumii tale, să poarte o colivie pe cap când merge pe stradă, când reușește sau când iubește. Da, tăticule. O fată tânără și frumoasă a devenit astfel o cazemată de gânduri sociale moarte. Le cari și tu, tăticule, cine știe de când. Tăticule, copilul acesta va deveni poate, curând, procuror el însuși și îi va acuza pe alții cu ce-i mai stricat din lumea ta ridicolă vorbind prin ea. Da, tăticule, asta ai făcut, un om complet neliber. Atât te-ai priceput, tăticule.

Fotografie: (c) Dan Piersinaru