în Transformare

Cetatea

F1020009

Cetatea Zuran avea o tradiție a echilibrului şi armoniei până într-o zi când, printre cetăţenii liniştiti, a apărut întrebarea: dacă suntem atacaţi? Pe măsură ce discuţiile se intensificau, ajunseseră la concluzia unanimă că posibilitatea unui atac extern este foarte mare, lucru care impune luarea de măsuri urgente. Zi şi noapte s-a lucrat la zidul principal de protecţie şi la imensele porţi de fier. Odată finalizat, au apărut noi nevoi: dacă ne atacă păsările planetare? S-a construit o plasă contra păsărilor planetare. Nimeni nu mai văzuse vreodată o pasăre planetară, dar orice este posibil. Ce facem însă cu bursucii de coridor? Ce sunt aia bursuci de coridor? Nu este important, important este să nu ne atace. S-au capitonat zidurile cu un strat gros de maglavais contra bursucilor de coridor. Şi bâzdâcii de apă? Ăştia ar putea să facă prapăd. S-a ridicat un baraj înalt contra bâzdâcilor de apă. În scurt timp cetatea deveni cea mai securizată din împrejurimi.

Cetăţenii au ajuns la concluzia că nu ar trebui să aibă multe contacte cu exteriorul, ca nu cumva, din greşeală, să dezvăluie planurile de securitate ale cetăţii, că duşmanii erau mulţi şi aveau multe iscoade. Motiv pentru care s-au restricţionat comerţul şi alte socializări, doar marţea şi joia şi doar pe lângă barajul contra bâzdâcilor de apă, de unde se putea trage alarma. Curând au încetat şi astea, pe măsură ce creştea zvonul unui genocid al şerpilor cu pălărie. Astfel că zurănenii ajunseseră să trăiască complet independenţi, dar izolaţi, sub motto-ul: O cetate fortificată este o cetate liberă!

Într-o zi, un străjer a văzut un fluture mare şi colorat care trecuse barajul contra bâzdâcilor de apă şi viaductul contra şerpilor cu pălărie şi roia pe lângă o fereastră a zidului principal. Trecuse foarte mult timp de când cineva văzuse un fluture, şi mai ales unul atât de frumos. Curând zvonul circulă prin toată cetatea şi cetăţenii se hotărâră să lase geamul deschis, să intre fluturele în cetatea lor. Dar fluturele nu intră. Specialistul de comunicare al zurănenilor încercă atunci să stabilească un contact cu fluturele.”Heei, dle Fluture, cum mai merge treaba? Vă invităm, când aveţi timp, să ne vizitaţi cetatea!” Se făceau mari pregătiri pentru o eventuală vizită a fluturelui: se făcea curăţenie, se plantau flori şi copaci, cetăţenii îşi puneau la geamuri jardiniere, unii încercau să stabilească traseul fluturelui, alţii îşi vopsiră zidurile caselor viu colorat în caz că fluturele va dori să se aşeze pe zidul casei lor.

Fluturele tot nu intră. După o şedinţă de consiliu, se gândiră să deschidă poarta principală, că poate nu are fluturele loc suficient. Cu ocazia asta o groază de curioşi nu mai făceau nimic toată ziua, stăteau şi aşteptau gură-cască fluturele lângă poarta principală. Începuseră să se gândească şi la o eventuală şedere a fluturelui şi dezbătuseră teme ca: Oare ce mănâncă un fluture? Sunt proviziile suficiente? Unde va dormi fluturele? Ce fac fluturii pe timp de iarnă? Curând îşi schimbară şi planul agricol, astfel încât să nu cumva să disturbe eventualul roit nestingherit al fluturelui pe câmpuri.

Fluturele şi-a făcut apariţia la un moment dat pe poartă, spre marea încântare a cetăţenilor, dar a ieşit repede. S-a iscat o ceartă mare în care s-au găsit tot felul de vinovaţi: cine a fost cu ideea unei plase contra păsărilor planetare? Pentru că e clar că asta a speriat fluturele! S-a dat jos plasa şi, ca să nu mai fie astfel de probleme pe viitor, şi restul barajelor şi baricadelor.

Specialistul în comunicare încercă un nou contact: “Dle Fluture! Ce mai faceţi? Dacă vreţi să ne vizitaţi, sunteţi binevenit! Noi aicea suntem, în caz că vreţi să intraţi. Poate nu vreţi, dar dacă vreţi, ştiţi unde ne găsiţi! Ştiţi, nouă ne plac foarte mult fluturii. Voiam doar să vă facem cunoscut.” Primiseră toate informaţiile solicitate de la diferite institute despre familiile de fluturi existente, viaţa fluturilor, micile lor hobby-uri. Toţi cetăţenii deveniseră experţi în fluturi.

Însă fluturele tot nu intră. Şi-au spus că poate atenţia aceasta exagerată inhibă fluturele, motiv pentru care cetaţenii nu mai stăteau la poartă în aşteptarea fluturelui, ci se prefăceau că-şi văd de treaba lor, dar, evident, gătiţi de sărbătoare, cu toate sistemele de securitate căzute şi porţile larg deschise. Ulterior s-au gândit să pună şi un comunicat la intrarea în cetate conform căruia orice reprezentant al sorgintei flutureşti este un oaspete de mare onoare în cetatea Zuran, oricând.

Mai mult de atât nu puteau face. Cetatea Zuran căzuse, de fapt, la o singură bătaie de aripă de fluture.

Fotografie: (c) Dan Piersinaru